De ce caramida este un material de constructie recomandat?

De ce caramida este un material de constructie recomandat?

Argumentele in favoarea constructiilor de caramida sunt multe, insa vom detalia doar cinci dintre acestea.

Caramida este facuta din materiale naturale. Caramida se face din argila, unul dintre cele mai raspandite materiale de pe Pamant. Apoi este arsa intr-un cuptor la peste 800 de grade Celsius.

•Caramida rezista in timp. Utilizate in Orientul Apropiat si India acum peste 5000 de ani, constructiile din caramida au ajuns la egipteni, la romani si mai aproape de zilele noastre au devenit materialul preferat in construirea caselor. In plus, caramizile de astazi sunt supuse unor procese de fabricatie cu standarde extrem de riguroase, ceea ce rezulta intr-un produs final mult mai performant decat caramizile cladirilor antice care inca rezista.

•Caramida este un material de constructii accesibil. Cand alegi caramida pentru constructia casei, decizi pentru aproximativ 5% din costul total al investitiei.

•Caramida este eficienta energetic in mod natural. Caramida este un material de constructie cu proprietati de „masa termica” exceptionala. Masa termica este abilitatea materialelor grele si dense de a retine caldura si apoi a o elibera incet. Asta inseamna ca in lunile de vara caramida se mentine racoroasa in cea mai calda perioada a zilei. Iar in timpul iernii, zidurile de caramide stocheaza caldura casei si o elibereaza in interiorul camerei. Niciun alt material de constructie nu are masa termica pe care o are caramida, acest atribut fiind cunoscut de sute de ani.

•Caramida este cel mai sustenabil material de constructie „verde”. Avand in vedere impactul pe care cladirile il au asupra consumului de energie si deci asupra mediului, caramida ar trebui sa faca parte din orice strategie de constructie ecologica. De ce? Pentru ca este facuta din ingrediente 100% naturale, poate fi reciclata in nenumarate moduri iar pierderile sunt mai mici decat la orice alt material de constructie. Peste 80% dintre producatorii de caramida refolosesc resturile ramase dupa ardere si le transforma in alte produse.

Comentarii (0)

Logheaza-te in cont pentru a putea adauga un comentariu.